Pove-știri din vremea coronei

Nordul Italiei

Orașul probabil este una dintre cele mai pitorești localități aflate în Alpi. Are tot ceeea ce-i trebuie pentru a-l face o atracție deosebita pentru turiști. Nu este nici mare, dar nici mic, are un centru istoric medieval impecabil, domul gotic străjuie piața centrală, strada principală înzestrată cu palatele patricienilor adăpostește magazine cu vitrine excepțional decorate, iar natura din jur iți taie respirația. Pe lângă toate acestea mai există terasele, barurile și localurile cochete unde desigur poți servi un aperitivo, poți întreține un small talk și desigur se poate savura la “dolce vita” în cel mai plăcut stil italian. Cu toate acestea orașul este profund german, fusese capitala unei provincii habsburgice până la sfârșitul Primului Razboi Mondial, lucru care se vede nu numai în arhitectura clădirilor, dar și în corectitudinea oamenilor și calitatea serviciilor. Totul pare perfect, combinația ideală a destoiniciei germane cu flerul italian. Un oraș bilingv în care societatea își găsise făgașul ideal.

Totul era împietrit. Corona făcuse ravagii și aici. Lumea nu mai mergea pe promendă de-a lungul răului, băncile din piața primăriei erau acoprite cu bandă de izolat roșu cu alb pentru a nu permite nimănui să se așeze. Pietonii se văd rar, mergând grăbiți să-și facă treburile.

Vestea că virusul ajunsese în Italia s-a răspândit în 21 februarie. Lombardia este undeva la 200 de km și părea foarte departe de noi. Cine și-ar fi imaginat că în zona noastră din Alpi, ar fi fost posibil ca aerul să fie ucigaș. Autoritățile au ajutat foarte mult la menținerea calmului. La știrile locale era prezentată panica ce cuprinse provinciile învecinate. La noi însă, politicienii, ne asigurau că nu este cazul să ne impacientăm, că totul este sigur și că în zona noastră, noi suntem pregătiți să înfruntam orice situatie. Discursurile politicienilor, calme și cumpătate parcă ne-au dat ceva încredere. Doar școlile au fost închise pe perioada unei săptămâni. Lumea a fost încurajată să-și urmeze cursul cotidian. Localurile din piața centrală și cele de pe străzile vecine erau din nou pline, aperitivul de la ora 17.00 își continua tradiția. Restul infectat al Italiei părea undeva departe. Chiar și tânărului de la noi din zonă despre care aflasem la radio că se îmbolnavise, având doar 27 de ani părea că îi merge deja mai bine, iar noi, am ajuns să-i percepem boala ca pe o gripă de sezon.

Apoi au urmat competițiile mondiale de biatlon, ce au fost organizate într-o manieră impecabilă, au fost o mulțime de vizitatori, iar provincia noastră a făcut desigur o figură foarte bună. Ospitalitatea noastră a fost răsplătită cu laude. Turismul, mașina de făcut bani a provinciei trebuia să își continue drumul. Șefii Ski Dolomiti, infrastructura de schi ce se ocupa de toate tele-cabinele, tele-fericele și schi-lifturile din zonă ne-au asigurat că ei nu-și vor întrerupe activitatea. Hotelurile urmau a rămâne pline, turiștii putând veni în continuare la noi pentru că, desigur, aici sunt cele mai bune condiții pentru a-ți petrece o vacantă de neuitat.

La începutul lui martie însă, din Germania a venit vestea zdrobitoare că doi turiști germani se infectaseră după o vacanță petrecută la noi în zonă. Clasa politică și mass-media au ieșit imediat cu declarații în care se susținea că așa ceva nu este posibil. Provincia noastră nu este responsabilă de nici o îmbolnăvire. Probabil că nemții nu au realizat de unde au luat virusul. Chiar și școlile care își întrerupseră cursurile cu o săptămână înainte își reîncepuseră activitățile. Totul trebuia să pară perfect. Încă se glumea cumva tolerant la felul cum vecinii noștri din alte provincii gestionau situația.

A doua zi, din Germania a venit o nouă veste. La radio am fost informați că alte opt persoane au fost infectate tot după o vacantă la noi în Alpi. Aceeași mașinărie politică a încercat să ne facă să nu ne stresăm. Sezonul de schi nu va fi închis, hotelurile producătoare de bani vor rămâne și ele la dispozitia turiștilor, adică deschise, doar că oarecum ar fi bine ca lumea să fie puțin precaută. Școala va contiuna.

A treia zi din Germania ajunge vestea că sunt deja 38 de persoane infectate, toate aducând la cunoștintă că fuseseră în ultimele săptămâni la schi la noi în zonă. Ca să fie pusă și cireașa pe tort, institutul Robert Koch din Berlin a clasificat regiunea noastră ca regiune de risc major, alături de Lombardia și de provincia Padova.

Ziarele au început să scrie, radioul să grăiască și televiziunile locale să-i afizese pe politicienii noștri foarte dezamăgiți. De la guvernatorul provinciei până la consilierii locali, toată lumea a fost indignată, pe motiv că așa ceva nu este posibil. O țară prietenă ca Germania, nu poate să ne clasifice ca o regiune de risc. La noi în provincie era doar o singură persoană infectată. Ni s-a spus că vor fi discuții la cel mai înalt nivel, pentru a declasifica regiunea noastră din zona de risc. Noi respiram un aer curat și nu era nici un pericol. Sezonul turistic de iarna vă trebui să continue, cu recomandarea că restaurantele vor trebui închise la ora 18 seara, iar școlile din valea cu satele de munte, unde au fost infectați turiștii germani, să își suspende activitatea pentru o săptămână. În rest viața trebuie să își urmeze cursul firesc.

Vineri 6 martie, auzisem la radio vestea, că în toată provincia noastră, după două săptămâni de la declanșarea epidemiei în Italia, se testaseră doar 12 persoane. Oare cum să ai o imagine de ansamblu asupra infectării cu un virus așa de periculos dacă autoritățile nu au ordonat spitalelor să facă mai multe testări asupra populației?

Probabil că așa se întâmplă când interesele financiare sunt mai importante decât sănătatea populației. Sâmbăta 7 martie, prim-ministrul printr-un decret a anunțat închiderea obligatorie a școlilor și intrarea oficială a țarii în carantină. Provincia era în imposibilitatea de a lăsa deschis sezonul turistic.

Acum câteva zile citisem că și în Austria, într-o zonă la fel de turistică ca și a noastră, numărul de persoane infectate este exagerat de mare, și că de la ei se infectaseră țări precum Islanda, Norvegia și altele. Când banul dictează se uită foarte ușor interesul oamenilor.

Astăzi este prima zi de primăvară. Este o zi tare tristă, desi afară soarele dorește să ne aline cumva. În zonele minunate de la munte, cele pline de hoteluri, unde nu se dorea închiderea sezonul turistic, oamenii își plâng buncii care au plecat dintre ei. Ei au fost primele victime ale lăcomiei. Cea mai afectată zonă a provinciei noastre este acolo sus la munte în locul paradisiac.

Dimineața am mers să cumpăr pâine. La magazinul alimentar era coadă. Am așteptat afară cam o jumătate de oră până am intrat. Erau în jur de 6 persoane înaintea mea. Stăteam toți cuminți la distantă de un metru unul de altul. În momentul în care ieșea cineva din magazin intra următorul. Cred că nu lăsau să fie în magazin mai mult de 10 persoane. Mai devreme văzusem la știri că o casieriță de la un magazin alimentar din Brescia murise din cauza virusului.

În fața mea, la rând era o doamnă, care cred că avea între 70 și 75 de ani. Avea o ținută elegantă și avea părul alb, frumos prins într-un coc. Avea o frumusețe clasică și aducea puțin cu Grace Kelly. Nu purta mască. Mă simțeam frustrat și întristat. Într-o țară care pretinde că este a șasea economie mondială, noi nu găsim măști de protecție și gel dezinfectant la faramacie. Am încercat să stau cumva departe de ea că să-i dau iluzia că nu ne putem infecta unul de la altul. Țiganca din România care cerșea întotdeauna în fața magazinului și pe care o văzusem cu câteva zile înainte nu mai era. Văzusem la știri că se reîntorseseră cu toții în țară. De când sunt orașele pustii nu mai au de la cine să ceară bani.

Am intrat în magazin. Magazinul era plin, nu lipsea nici un produs, nici carne și nici fructe proaspete. Era chiar și hârtie iginenică de nenumărate sortimente. Mi-am luat pâine, lapte și mâncare cât să-mi ajungă pentru o săptămână.

Am ajuns acasă, mi-am dat mănușile din cauciuc jos. Am mers să mă spăl pe mâini, apoi mi-am scos masca. Aveam o mască pe care mi-o adusese mama cu mulți ani în urmă. Deja îmi simt pielea de la mâini subțire. Cred că niciodată nu m-am spălat cu așa destoinicie că acum.

În Veneția se pare că apa canalelor se limpezise într-atât încât se vedeau peștii. În sudul Italiei în orașele portuare s-au reîntors delfinii. În nordul Italiei poluarea dispare încet, încet. A venit și primăvara, iar noi nu putem ieși afară, pentru că aerul pe care îl respirăm ucide.