Oslo, Norvegia. Orașul înainte de Crăciun.
Cum am vizitat Oslo într-o zi.
Avionul a aterizat în noaptea norvegiană în momentul în care m-am trezit și eu. Zburasem din Reykjavik. Aeroportul era mic, părea pustiu, mirosea frumos a scorțișoară și se afla destul de departe de oraș. Aici aterizau companiile low cost.
M-am îndreptat spre gara ce se afla chiar vis-a vis de aeroport de unde am luat trenul spre oraș. Călătoria a fost destul de scurtă, în aproximativ jumătate de oră am ajuns.
Gara centrală din Oslo mi se păruse una dintre cele mai frumoase și îngrijite gări pe care le văzusem vreodată. Era o clădire de la sfârșit de secol XIX, cu peroane curate, iar în incinta ei, în locul unde în vremuri trecute fuseseră probabil sălile de așteptare și marele hol, acum era amenajat un spațiu foarte confortabil cu restaurante și magazine îngrijite.
În piața gării am vazut statuia unui tigru despre care am aflat mai târziu că este simbolul orașului. Primele persoane care mi-au vorbit au fost trei țigănci din România, îmbrăcate în hainele lor tradiționale, coapte, oacheșe și vesele și care mi-au cerut bani. Le-am spus în românește că nu am bani cu mine iar una dintre ele mi-a răspuns că dacă tot am ajuns în Norvegia cu siguranță aș avea ceva și pentru ele. M-am îndepărtat, dar ele s-au luat după mine așa că am regretat că le-am vorbit. Am controlat să văd dacă am portofelul la loc sigur.
Strada principală era superb împodobită pentru Crăciun. Ghirlande de brad cu lumini erau agățate de stâlpii stradali. Se făcuse târziu, spre orele opt seara, dar orașul era încă animat de turiști și localnicii care probabil mergeau de la lucru spre casă. M-am îndreptat spre hostelul unde urma să înnoptez. Când mi-am rezervat biletele de avion am avut intenția să locuiesc într-un hotel, dar când am controlat prețurile, am decis că pentru două nopți voi sta la hostel. Norvegia este o țară foarte scumpă, iar prețul patului într-un hostel este echivaletul prețului unei camere de hotel undeva în restul Europei.
Am trecut pe lângă catedrala orașului, o biserică nu foarte mare, construită într-un stil destul de auster pe la jumătatea secolului al XVII-lea, care în loc să pară baroc, perioadă în care fusese construită, avea o sobrietate gotică. Doar acoperișul turnului amintește de stilul baroc. Am citit mai târziu într-o broșură că este de fapt a treia catedrala a orașului, iar pe la anul 1800 a fost restaurată în stilul pe care îl păstrează până în zilele noastre.
Hostelul aflat în zona centrală a orașului a fost o surpriză foarte plăcută. Clădirea istrică construită pe la 1890, în stil eclectic, m-a impresionat prin designul interior al restaurantului, salonului și al recepției. Camera era mare și spațioasă. Paturile erau că niște cabine așa că aveai oarecum intimitate. Aveam două colege de cameră, turiste japoneze drăguțe și foarte zâmbitoare. Nu mi-am dat seama de vârstă lor, probabil erau undeva între 20 și 55 de ani. Un pat rămăsese liber.
Călătoria în Oslo făcea parte dintr-o vacanță de o săptămâna, vacanță în care vizitasem deja Londra și Reykjavik. Pentru Olso aveam la dispozitie două nopți și ziua dintre ele, timp foarte scurt, dar speram să vizitez cât mai multe locuri din oraș.
Mi-am lăsat bagajul în cameră și am ieșit să vizitez orașul. Strada principală era denumită după regele Karl Johans. Am trecut pe lângă parlamentul lor numit Storting. Clădirea era frumoasă, nu exagerat de mare, construită parcă cu bun simț față de cetățenii pe care trebuia să îi reprezinte. În parcul din fața Palatului Parlamentului până spre Teatrul Național era amenajat Târgul de Crăciun. Locul părea magic. Era deja spre orele 10 seara și comercianții începeau să își închidă tarabele. Ultimii turiști își terminau vinul fiert, marea roată părea deja adormită iar cei câțiva copii ce doreau să-și cumpere alune și nuci caramelizate stăteau cuminți la rând agățați de mamele lor. Mi-am cumpărat și eu un vin fiert într-un pahar de carton și apoi am mers mai departe spre Palatul Regal. Drumul m-a dus prin față clădirilor Universității din Oslo și urca până la piața din față palatului. Citisem că atunci când este zăpadă, se amenajează o pârtie de sanie care pornește chiar din față palatului, traversează parcul și se oprește jos lângă Teatrul Național. Palatul este impresionant nu prin mărime, pare la fel de mare că și Buckingham Palace, ci prin simplitatea stilului clasic în care a fost construit. Era frumos iluminat în noapte. În fața lui este statuia ecvestră a regelui Karl Johans.
M-am îndreptat spre hostel. Mi-am cumpărat dintr-un magazin, o supă, niște banane și ceva mâncare pentru a doua zi și am ajuns la hostel cu puțin înainte de miezul nopții. Am coborât la bucătărie unde mi-am încălzit supă. Imediat după cină am mers să dorm. A două zi doream să vizitez orașul.
Dejunul a fost foarte bun și bogat. Mi se părea totul foarte plăcut, mâncarea bună, sala restaurantului foarte frumoasă, până și turiștii de la mesele vecine care luau masă lângă mine mi se păreau frumoși. Cred că era energia pozitivă a turistului care se bucură de momentul pe care îl trăiește și vede totul mai frumos. După dejun m-am îmbrăcat gros și am mers să vizitez orașul. Dimineața era rece cu soarele ce se vedea trist printre nori. Am mers pe jos spre Akershus, castelul medieval al orașului. Acesta a fost construit cu scop de apărare cât și ca reședință regală. Aflat pe o colină ce privește spre golful și portul orașului, castelul a fost de-a lungul timpului, bază militară, închisoare iar acum este biroul temporar al primului ministru al Norvegiei.
Mi-a plăcut mult cum a fost construit, se vedea bine că a fost gândit cu rolul de a proteja orașul, nu foarte impozant, dar este impresionant datorită locației unde se află. Unul dintre turnurile castelului are acoperișul foarte asemănător cu cel al turnului Bisericii Negre din Brașov. În castel este și locul de îngropăciune al regilor Norvegiei.
Am plecat mai departe ca să vizitez zona nouă a orașului cu faimoasa opera, clădire ce pare că intră în apele golfului. Mi-a plăcut foarte mult soluția arhitectului de a încadra Opera în mediul înconjurător. Clădirea pare foarte aproape de oameni, ai posibilitatea să urci până pe acoperișul ei fără cel mai mic efort. De pe acoperiș ai o panoramă perfectă asupra orașului, În Oslo mi s-a părut că stilul modern se îmbină foarte bine cu cel vechi fără să fie agresiv.
După ce am vizitat catedrala, m-am reîntors pe stradă principală ca să merg spre parcul Frogner. Acest parc este unul dintre cele mai vizitate locuri ale orașului, a fost construit inițial că o grădina în stil baroc ce aparținea conacului Frogner. Este considerat parcul cu cele mai multe sculpturi ale unui singur artist. Este deschis pe tot parcursul anului, are peste 45 de hectare și primește în jur de două milioane de turiști anual. În centrul parcului se află o instalație de sculptură cu un monolit compus din mai multe corpuri umane. Nu știu dacă mi-au plăcut foarte mult sculpturile dar pot să spun că sunt foarte sugestive. Sunt expuse într-o manieră ce le pune foarte bine în valoare și cred că în anotimpul estival este foarte plăcut să te plimbi pe aleile parcului.
Cum am bifat și acest loc turistic m-am grăbit să vizitez Muzeul Etnografic sau al țăranului norvegian. Am mers pe jos cam 3 kilometri. Am trecut prin cartiere foarte frumoase, cu vile impozante, locuri ce acum adăposteau ambasadele unor state, magazine elegante, școli și grădinițe. Totul mi se părea cu bun gust, nimic nu era exagerat, totul era făcut cu măsură.
Muzeul se numea în original Norsk Folkemuseum și a meritat să îl vizitez. Deși era deja trecut de ora prânzului și trebuia să mă grăbesc ca să am timp să pot vizită și alte locuri atâta timp cât era încă lumină am încercat să asimilez în memoria mea cât mai multe imagini din acest loc minunat. Expozițiile interioare prezentau costume naționale, interioare de biserici, bijuterii, tablouri și alte minunății ale universului tradițional norvegian. Mi-am dat seama că norvegianul de rând a trăit în condiții grele până spre anii ’50 ai secolului trecut, clima aspră a nordului cât și nenorocirile aduse de al Doilea Război Mondial, i-au îngreunat viața .
Majoritatea caselor din parc erau construite din lemn. Îmbinările bârnelor, ale căpriorilor la acoperișuri erau opere de artă. Unele case erau construite fără să folosească nimic din metal. Cel mai mult m-a impresionat biserica tradițională norvegiană, construcție maiestoasă ce părea a aduce și cu corăbiile vikingilor. Norvegienii erau foarte buni sculptori în lemn iar multe dintre clădirile lor au elemente decorative ce par dantelă făcută în lemn.
Partea nouă a muzeului prezenta viața cotindiană a norvegienilor până spre sfârșitul secolului XX. Magazinul, școala, benzinăria, chioșcul m-au făcut cumva să privesc cu nostalgie aceste locuri încremenite în timp. Unele le cunoșteam și eu, le trăisem în copilaria mea din România comunistă, obiecte ce le aveam așa de aproape în memorie, lucruri ce nu le mai folosim de mult dar pe care le purtăm cu noi în subconștient. ( mă refer la cântarul cu ac din magazin, telefonul cu fir, mașina de scris și multe alte obiecte minunate ce acum fac parte din istorie).
Am ieșit grăbit din parcul muzeului, frumos împodobit pentru Crăciun și am luat autobuzul ce tocmai ajunsese în stație. Parcă își dorise să nu mă lase să aștept prea mult, să mai prind puțină lumină în oraș.
Seara era foarte aproape, curând am ajuns lângă palatul unde se decernează premiul Nobel pentru Pace. Nu departe se află o clădire foarte frumoasă numită Victoria Terrace unde este și sediul Ministerului Afacerilor Externe ale țării.
Am trecut prin fața clădirii primăriei orașului, o construcție simetrică în stil modernist și am mers să mă întâlnesc cu o persoană pe care înca nu o cunoșteam, dar care îmi rămăsese “moștenire” de la un bun amic norvegian ce nu mai era printre noi.
Povestea începe în felul următor. Tipul îmi scrisese în urmă cu 3 ani un mesaj pe facebook ca să mă anunțe că prietenul nostru comun murise răpus de boală cumplită. Dacă tot ajunsesem în Norvegia am dorit să îl întâlnesc. Hotârasem să ne vedem la cinci și jumătate într-o cafenea din cartierul Aker Brygge din zona centrală a orașului. Am băut o ciocolată caldă imensă, am râs și ne-am întristat împreuna în amintirea fostului nostru amic și ne-am spus că trebuie să încercăm să luăm ce este mai frumos de la viață. După apoape două ore de povestit ne-am luat rămas bun unul de la altul. El a plecat să ia ferry-boat-ul spre insula unde locuia, eu am mers să văd Teatrul Național iluminat pe timp de noapte.
Zona centrală a orașului este foarte pitorească în perioada invernala. Deși era destul de frig aveam o stare placută. Orașul se numise cu mulți ani in urmă Christiania. În trecere prin parcul Târgului de Crăciun am revăzut patinuarul plin de lume, căsuțele din lemn cu miresme plăcute de vin fiert și scorțisoară și multa lume veselă.
Văzusem într-o zi cam tot ceea ce îmi planisficasem: castelul, opera, catedrala, palatul regal, universitatea, parcul, muzeul satului, primăria, parlamentul, zona modernă din spatele operei numită the Barcode Project, cartierul elegant cu ambasade din zona înaltă a orașului. Mă simțeam împlinit. Îmi lipsea “Strigătul” lui Munch dar pe acesta îl voi vedea când voi vizita Norvegia altă dată.
Târziu, m-am reîntors la hostel. Am cinat și pe la ora 11 noaptea am mers la mine în camera. De această dată aveam doi colegi noi, o doamna rusoaica și un tânăr ce dormea deja și căruia nu i-am aflat identitatea. Dimineață m-am trezit în frig. Vecina rusoaică, se pieptăna liniștit. I-am spus că mie mi-e cam frig. Ea a spus că a oprit căldură în timpul nopții pentru că ei i-a fost cald. Avantajele și dezavantajele conviețuirii în comun. Depinde cum percepe fiecare în parte căldura și frigul și probabil contează și din ce parte a lumii venim.
Am luat dejunul în hostel. Aceeași cafea bună și aceleași bunătăți. Vecinul meu de la masă un tânăr francezo-canadian m-a întrebat dacă nu fusesem cu o zi înainte în muzeul țăranului. I-am spus că am trecut pe acolo, apoi mi-a spus zâmbind că mă văzuse cum mergeam grăbit prin muzeu.
Mi-am luat rucsacul și am mers spre gară. Țigăncile erau deja în piațeta din fața gării dar spre fericirea mea nu m-au recunoscut și am trecut pe lângă ele. Mi-am cumpărat o cafea și am urcat în tren. Lumea mergea spre satele aflate în drum spre aeroport. Când am ajuns la destinație din tren au coborât doar 3 persoane. Ne-am întreptat toți spre check-in.
Ce pot spune despre Oslo este că orașul mi-a plăcut foarte mult. Nu mă așteptasem să fie chiar atât de pitoresc și m-a impresonat foarte plăcut. Frumoasele palate construite în perioada când orașul se numea Christiana îi dau o notă elegantă iar clădirile noi sunt extrem de bine proporționate și cu bun gust. Orașul era frumos și cum zicea bunicul meu, totul a fost făcut cu măsură. Lumea pare prietenoasă, magazinele sunt elegante iar restaurantele te invită să le treci pragul. Îmi doresc foarte mult să revizitez orașul pe timp de vară, să îi văd și față luminoasă și însorită.
Avionul a făcut escală în Gdansk. Am luat prânzul în aeroport în Polonia. Am mâncat niște găluște foarte bune. Spre seară am ajuns în Milano-Bergamo.
Italia părea la fel de frigurasă că și Norvegia. Și aici era frumos, și acasă orașul era bogat împodobit dar parcă lipsea ceva, simțeam că acum, sunt mult, mult mai departe de locul unde trăiește Moș Crăciun.
