Drumul spre America de Sud
Cum am ajuns să vizitez Barcelona deși ar fi trebuit să zbor peste Atlantic.
Totul s-a schimbat în momentul în care am pierdut avionul spre Buenos Aires. Aterizasem pe El Prat în Barcelona și urma să călătoresc pentru prima dată în viață spre America de Sud. Nu era un zbor ce ar fi durat în jur de o oră, era un zbor lung de 14 ore și eu tocmai îl pierdusem. Aveam impresia că trăiesc într-un film suprarealist iar personajul principal eram eu.
Iată cum începuse totul. Ideea de a vizita America de Sud îmi încolțise în minte de multă vreme. Cu câteva luni înainte începusem să strâng și banii necesari pentru a-mi permite călătoria, îmi construisem chiar și un plan și un traseu cu destinațiile pe care voiam sa le vizitez.
Am presupus că biletele vor costa mai ieftin dacă voi zbura peste Atlantic din Spania si nu din Italia, datorită legăturilor strânse pe care le are această țară cu America de Sud și s-a dovedit a fi chiar așa.
Planul era următorul, voi zbura din Bergamo spre Barcelona cu Ryanair, apoi de acolo spre Argentina cu Iberia Airlines. Odata ajuns în Buenos Aires, voi avea la dispoziție o zi întreagă cât să mă odihnesc, iar de a doua zi îmi voi continua călătoria spre Uruguay. Primul oraș pe care intenționam să îl vizitez era Colonia del Sacramento, apoi Montevideo și așa mai departe…
Fiind un călător destul de experimentat mi-am cumpărat toate biletele de avion de acasă și îmi făcusem chiar și rezervările la hotel.
Dimineața am plecat din Bolzano cu Flix Bus spre aeroportul din Bergamo. În general îmi este rău în autobuz, îmi face impresia că îmi călătorește creierul pe undeva pe lângă mine în afara capului. Era o zi însorită de februarie, autostrada era liberă și autobuzul a ajuns punctual în aeroport. Aveam cam 3 ore la dispoziție până la plecarea avionului așa că am tras o fugă până în mall-ul de vis-a vis de unde mi-am cumpărat o periuță de dinți.
Am mers apoi să fac check in-ul, am trecut de security și apoi am urcat în avion. Aveam ultimul loc de la fereastră pe ultimul rând. Am încercat să adorm. După vreo 15 minute mi-am dat seama că încă nu plecasem, iar pilotul ne-a anunțat că nu avea încă permisiunea de a decola. De aici a început toată neliniștea mea. În Barcelona aveam la dispoziție doar două ore între zboruri și trebuia să schimb și terminalul. Nu mai eram sigur că voi prinde avionul spre Argentina.
Am decolat din Bergamo cu o întârziere de o oră. Speram din tot sufletul să pot să mă îmbarc spre Buenos Aires. Ajuns în Barcelona am coborât primul din avion, am alergat spre autobuz și spre fericirea mea, după un minut am plecat spre celălalt terminal. Am alergat apoi de-a lungul terminalul până la ghișeul companiei Iberia, și acolo am realizat că nu mai era nimeni. Inevitabilul se întamplase. Ajunsese cu o ora și 5 minute înainte ca avionul sa decoleze spre Buenos Aires, dar Iberia Airlines îsi închisese ghișeul. Am întrebat o doamnă de la biroul de informații cum aș putea să fac check-in-ul sau cum aș putea să prind avionul, avion ce se afla încă pe pistă în aeroport. Spre disperarea mea, doamna, mi-a spus că nu mai este posibil să zbor. Dacă ghișeele erau închise înseamna că zborul era pierdut.
În unele momente realizezi că nu trebuie să te strezezi pentru că îți faci doar rău. M-am așezat pe una dintre băncile reci cu despărțitoare între ele, ca să nu te poți întinde în cazul în care vrei să dormi și atunci am văzut că mai aveam doar 12% baterie la telefon. M-am ridicat, mi-am luat rucsacul și am căutat o priză unde să-mi încarc telefonul. Era deja trecut de miezul nopții, aeroportul se golise și spre surprinderea mea singurul loc unde am găsit o priză a fost în toaleta bărbaților, lângă chiuvetă, loc probabil folosit ca să-ți faci barba cu mașina electrică de ras.
După ce am șters cu un șervețel picăturile de apă, m-am așezat pe chiuvetă și am început să-mi caut un alt bilet. Am găsit foarte repede un zbor cu escală prin Lisabona pentru a doua zi la ora prânzului la prețul de 240 de euro. Mi-am scos cardul, am început să pun numerele, iar în momentul în care ar fi trebuit să închiei tranzacția am văzut că prețul s-a schimbat de la 240 de euro la 680. Trecuse și în Portugalia de miezul nopții, și din acest motiv biletele își schimbaseră automat prețul. Am evitat să plătesc și am început să caut un alt bilet mai convenabil.
Următoarea opțiune a fost să plec a două zi seara, via Londra. Biletul costa 370 de euro, destul de rezonabil. L-am cumpărat. Era ora unu și un sfert. Mă aflam în aeroport și mi-am dat seama că avionul cu care ar fi trebuit să zbor încă nu decolase. Am încercat să îmi alung tristețea gândindu-mă că oricum nu puteam face nimic. Aveam înaintea mea o călătorie de 7 săptămâni pe continentul Sud American, așa că nu trebuia să îmi încep vacanță într-o manieră negativă. Mi-am controlat telefonul și am văzut că bateria era deja încărcată pe jumătate, am sărit de pe chiuvetă, mi-am luat rucsacul și grăbindu-mă am ieșit.
În stația de autobuz din fața aeroportului am început să îmi caut pe telefon un loc unde să înnoptez. Dacă vrei să rezervi o cameră pentru noaptea respectivă trebuie să fie neapărat înainte de miezul nopții, dacă este deja trecut de orele 12 noaptea, este posibil să faci rezervarea doar pentru ziua următoare. După ce am găsit pe google un hostel în zona centrală la un preț convenabil, am sunat ca să întreb dacă mai este un loc liber. Nu avea sens să stau într-un hotel, aș fi plătit prea mult pentru câteva ore de somn.
Am ajuns cu puțin după ora două noaptea. Hostelul era foarte curat și recepționerul a fost foarte amabil. Mi-a spus că trebuie să părăsesc camera la ora 11 dimineața, dar că îmi pot lăsa bagajul la ei atâta timp cât am nevoie.
Spre surprinderea mea, patul era un fel de cabină, așa că aveam intimitate. După ce am băut o bere am mers la somn.
Dimineața am fost trezit de niște turiști ruși care vorbeau foarte tare. Am mers la duș, m-am îmbracat, am lăsat rucsacul la recepție și la recomandarea recepționerei mi-am luat dejunul la cafeneaua din stânga hostelului. Aveam la dispoziție 5 ore ca să vizitez Barcelona.
Afară era soare și era plăcut. Clădirile art nouveau mă încântau și totul mi se părea minunat. Am revizitat locul unde se construiește Sagrada Familia, am mers în Cartierul Gotic, ( Barrio Gotico), am trecut pe La Rambla, prin fața universității și încet, încet m-am îndreptat spre hostel. Într-un restaurant mic mi-am comandat o supă și un sandwich cald. După ce mi-am luat bagajul, mi-am luat rămas bun de la recepționera care îmi mărturisise că este născută în Buenos Aires. Ea se mutase în Barcelona în urmă cu 2 ani, îi era dor de casă, iar dacă doream, puteam să îi salut orașul din partea ei. Cu rucsacul în spinare am mers până în gara de unde am luat trenul spre aeroport.
Am ajuns punctual în aeroport, am făcut check-in la bilet, am trecut de security și cum mai aveam încă două ore la dispoziție am spus că e bine să mă îndrept spre zona de îmbarcare. Ziua de iarnă se apropia de sfârșit și soarele se oglindea plăcut în ferestrele mari ale aeroportului. Am găsit chiar și un loc special amenajat unde puteam să îmi încarc telefonul. Mi-am sunat o prietenă din Creta ca să-i povestesc prin ce aventuri trecusem și cum pierdusem primul avion. Când am ajuns în fața porții de îmbarcare, tânăra de la ghișeu mi-a spus că de fapt zborul meu este la o altă poartă, că unde mă aflam eu zbura Easy Jet și că trebuia să merg de fapt în direcția opusă pentru Norwegian Air. Mi-a spus că sunt două zboruri spre Londra la aceeași oră cu companii diferite.
Părea incredibil și totuși posibil să pierd două avioane spre aceeași destinație din același aeroport. A trebuit să ies, să trec din nou pe la security pentru că ieșisem din clădire, să reintru în același terminal dar pe o altă poartă. Am traversat din nou același coridor iar la capătul lui, în loc să o iau spre dreapta am luat-o spre stânga. Am ajuns în momentul în care ultimii pasageri își prezentau biletele de imbarcare.
Alergasem cu așa o viteză încât probabil aș fi câștigat o medalie olimpică. Curgeau apele pe mine. Mi-am dat seama că dacă Marea Britanie ar fi fost în spațiul Schengen nu ar fi trebuit să ies pe altă poartă și aș fi putut parcurge aceeași distanță într-un timp mult mai scurt, dar așa, a trebuit să înconjor cam jumătate de aeroport. Când m-am așezat pe scaun în avion eram încă transpirat. Sperasem că doamna de lângă mine să nu mă găsească dezgustător. Mi-am rezemat capul de fereastră și am așteptat să decolăm. Ziua spaniolă se încheiase, era deja întuneric.
M-am trezit când am aterizat pe Gatwick. Aveam la dispoziție 3 ore. Am cumpărat niște sanwich-uri cu gândul să am la mine ceva de mâncare că … nu se știe niciodată. De pe un perete îmi zâmbea Quenn Elisabeth dintr-o fotografie imensă făcută din alte mii de fotografii mai mici, un fel de optical-art. Eram deja în drum spre America Latină, optimismul mă cuprinsese din nou.
Norwegian Air avea un avion trans-continental nou și frumos. Cum cerusem în aeroport în Barcelona, primisem un loc la fereastră. Lângă mine nu stătea nimeni iar al treilea loc la interval a fost ocupat de o doamnă argentiniancă, foarte jovială și plăcută. Aceasta mi-a mărturisit în doar 2 minute de conversatie că lucrase că lector la o facultate de filozofie din Scoția. Ne-am zâmbit și ne-am urat călătorie plăcută. Zborul fiind low-coast nu aveam inclusă nici cina și nici micul dejun, dar cum era deja târziu mi-am comandat niște chipsuri și o sticlă de 125 de mililitri de vin roșu. Am băut vinul și apoi am încercat să dorm. M-am trezit dimineața când zburam deasupra Braziliei. Continentul era verde și soarele îl făcea să pară minunat.
După ce am aterizat in Buenos Aires, mi-am luat rămas bun de la vecina mea, apoi am ieșit din avion.
În aeroport am trecut cu bine de biroul de emigrari. Când mi-a văzut pașaportul italian, doamna de acolo mi-a spus că este de origine italiană dar că nu vorbește limba. Mi-a zâmbit și mi-a spus “Bien venidos în Argentina”. Zâmbetul ei m-a făcut să îmi încep ziua frumos.
La biroul de informații mi s-a spus că pot schimba banii la ghișeul Băncii Argentinei care este chiar în aeroport. Mi s-a părut foarte civilizat. Deobicei în toate aeroporturile rata de schimb diferă foarte mult de rata oficială și este desigur în dezavantajul clientului, așa că aici schimbând la cursul oficial a fost foarte convenabil.
Trebuia să merg în port ca sa iau ferry-boat-ul spre Uruguay. Aveam deja rezervată o cameră pentru câteva nopți într-un hotel din Montevideo.
Am luat autobuzul numărul 8 și am mers spre oraș. Călătoria a durat puțin mai mult de o oră. Cei câțiva turiști care au urcat cu mine s-au împrăștiat pe scaunele libere. După fiecare stație, autobuzul devenea tot mai plin. Străzile erau bune, iar Argentina părea o țară curată și civilizată. Am coborât la stația “Constitucion”. După vreo 10 minute de mers pe jos am ajuns la terminalul de ferry-boat de unde trebuia să plec mai departe.
Eram fascinat de clădirile art nouveau, beaux art și art deco ce îmi ieșeau în cale. Buenos Aires părea a fi fost un oraș foarte frumos, însă eu îi vedeam de această dată doar zona periferică. Urma să îi descopăr secretele la întoarcerea din Uruguay.
A durat ceva mai mult decât fusese planificat să ajung pe continetul Sud American. Deși vacanța începuse cam abrupt, încercasem să iau totul într-o manieră pozitivă. Important era să mă simt bine, să descopăr “lumea nouă”.
La final ar trebui să amintesc că după vreo 4 luni, compania la care eram asigurat mi-a rambursat banii pentru al doilea bilet pe care îl cumpărasem în Barcelona. Uneori totul se termină cu bine.
