Bali

Bali pentru mine, a fost întotdeauna un fel de Shangry-La, un loc pe care am dorit să îl vizitez de foarte multa vreme. Îmi aduc aminte că pe la începutul anilor 2000, când am avut primul meu loc fix de muncă, visam să strâng îndeajuns de mulți bani încât să pot vizita Bali. Probabil era din cauza că părea foarte exotic și de neatins. Eram încă în Timișoara, salariul mediu pe economie era în jur la 100 de euro, așa că pentru mine, insula Bali, era chiar mai indepărtată decat fantastica Shangri-La.

Iată că după destul de mulți ani, în călătoria mea în sud-estul Asiei, am ajuns să fac escală și pe insula mult visată. Planificasem să vizitez mai multe locuri din Indonesia așa ca am decis să stau doar doua zile în Bali. Tocmai din cauza timpului limitat de care dispuneam, nu mi-am permis să mă aventurez foarte adânc în exploatarea insulei.

Călătorind cu un rucsac, cu un buget destul de limitat, a trebuit sa fac cateva concesii și să găsesc întotdeauna calea cea mai sigură, mai scurtă și mai economică de a-mi petrece vacanța. Important era, ca în același timp să pot vizita cât mai mult.

Zborul din Timorul de Est pană în Bali a durat o oră și patruzeci de minute. A fost tare placut, se vedeau insulele Sondele Mici și marea era albastră, soarele strălucea și ce îmi aduc aminte, este că la îmbarcare în avionul companiei Sriwijaya Air era o muzică de fundal așa de plăcută și de optimistă ce mi-a creat o stare de bine. Am si găsit-o pe Shazam și știu că mai târziu am reascultat-o.

Locuind de ani buni în Italia, cunoșteam deja mentalitatea turistului occidental care iși dorește, să petreacă vacanta într-un loc paradisiac, cu plaje goale cu nisip auriu, marea transparentă, fără alți turiști care să îl deranjeze, un peisaj cu palmieri care să se încline pană spre oglinda mării și în apropiere, pe plajă, un beach-bar care sa servească bauturi exotice.

Alegerea mea din Bali, a fost total opusa “visului de vacanță italian”. Îmi rezervasem două nopți la un hotel în Kuta Beach. Dacă spun Kuta Beach cred că deja multa lume începe să strâmbe din nas. Kuta fusese primul loc pe care turiștii occidentali îl descoperiseră în Bali și era probabil și cel mai detestat loc la ora actuală. Vecinatatea Kutei față de aeroportul internațional cât și de capitala insulei, Denpasar a făcut ca această plajă să fie supra-populată și probabil să-și piardă farmecul pe care l-a avut desigur cu cel putin 30–40 de ani înainte. Kuta este cunoscută și dupa episodul trist al atentatului din anul 2002 cand au murit 202 persoane, printre care și mulți turiști.

Din păcate compania cu care trebuia să zbor din East Timor își anulase zborul, așa că al doilea zbor disponibil era cu două ore mai târziu, ceea ce a făcut ca din prețioasa zi pe care aș fi putut să o petrec pe insulă să răman doar cu o jumătate de zi.

Ngurah Rai International Airport, aeroportul din Bali este imens. Nu mă gândisem că pe o insulă așa de mică poate să existe un aeroport într-atât de mare. Prima impresie, de cum intri în țară este foarte bună. Aerogara este foarte curată, are o arhitectură modernă și este foarte funcțională. Am ieșit destul de ușor afară, de unde trebuia să-mi urmez drumul spre hotel. Plănuisem să merg pe jos spre hotel deoarce Kuta era foarte aproape de aeroport iar drumul nu părea să dureze mai mult de 20 de minute. Bineînțeles, ca în aproape toate țările asiatice, imediat ce ieși din aeroport apar localnicii care vor să îți ofere un taxi, un scuter sau orice alt fel de mijloc de transport. Am încercat să refuz cât mai politicos toate ofertele de călătorie.

Google maps m-a purtat pe câteva străzi destul de mici iar după cele 20 de minute de mers pe jos am ajuns la hotel.

Comparativ cu Australia și Noua Zeelandă, în unele țări din Asia este ieftin să locuiești la hotel, așa că după câteva zile de locuit în hosteluri am fost fericit să am posibilitatea, să dorm singur în propria mea camera de hotel. Hotelul era în zona centrală din Kuta. Arăta ca în pozele de pe site-ul unde am rezervat camera, era curat, aerisit, cu un atrium imens în mijloc, iar în mijlocul atriumului înconjurat cu plate exotice, era un bazin în care se putea și înota. Chiar mi-a plăcut și locația și hotelul. Am făcut check-in-ul și apoi am intrat în camera. Căldură era plăcută, ziua era spre sfârșit adică părea că nu peste mult timp soarele dorea să plece la culcare. Am dat drumul la aerul condiționat pe volum minim m-am așezat pe pat cu gândul că mă odihnesc câteva minute. Cred că adormisem jumătate de ora când m-a trezit zgomotul liniștit al ploii care cădea în piscina din mijlocul atriumului. Încă era lumină afară dar nu mai era mult până la asfințit.

Știam că voi ajunge în Bali cu două zile înainte de marea sărbătoare religioasă numită Nyepi, dar nu știam că voi avea și șansa de a vedea una dintre cele mai frumoase manifestări ale ei. Uneori chiar aș putea spune că sunt norocos, deoarece în călătoria mea am avut parte de evenimente excepționale, cum ar fi celebrarea Anului Nou Chinezesc în Singapore, Nyepi în Bali sau splenoarea cireșilor înfloriți în Tokyo.

Iată pe scurt ce înseamna Nyepi.

Nyepi este pentru poporul balinez “Ziua tăcerii” probabil și ziua liniștii, a reculegerii sau a meditației. Este ziua reflexiei umane, aceasta fiind capacitatea oamenilor de a-și exercită introspecția și dorința de a află mai multe despre natura, scopul și esența lor fundamentală.

Cred că pentru cultură occidentală ar fi ziua în care trebuie să facem pace cu noi înșine. Este o sărbătoare religioasă hindu și se celebrează preponderent în Bali deoarce restul insulelor Indoneziene sunt de religie musulmană cu ceva minorități creștine. Ziua care precedă Nyepi, are semnificația zilei începutului anului nou, probabil a noului an religios. De la ora 6 dimineață până la 6 seară, ziua în care se celebrează Nyepi este închinată reculegerii, a reflecției interioare și meditației, astfel încât nimic din exterior nu trebie să interfereze cu liniștea în care trebuie să te aflii.

În ziua de Nyepi toate activitațiile cotidiene sunt prohibite, astfel încât toate străzile sunt goale, este interzis mersul la plajă, nu este permis nici un sunet de muzică, televizor sau radio. Singurele persoane care pot fi întâlnite pe stradă, sunt acele persoane care controlează dacă liniștea este păstrată, un fel de gardieni ai liniștii. Deși sărbătoarea este de origine hindusă, chiar și persoanele care nu fac parte din această religie trebuie să o respecte astfel încât și aeroportul rămâne închis pe perioada acestei zile. Singurele excepții o fac ambulanțele care trebuie să răspundă în cazul în care cineva este în pericol de viață și femeie gravide care ar urmă să nască.

La o zi după Nyepi, zi cunoscută sub denumirea de Ngembak Geni — Reaprinderea focului, activitățiile cotidiene își revin uimitor de repede la normal, în așa fel încât familiile și prietenii într-un ritual religios își cer iertare unii altora. Focul și lumina electrică este permisă din nou, persoanele pot să gătească și să mănânce.

De ce am făcut introducerea sărbătorii Nyepi? Am făcut-o pentru că în seara respectivă am participat la o procesiune rituală, numită Tawur Kesanga, procesiune care se desfășoară cu o zi sau două zile înaintea sărbătorii liniștii. Copii și persoanele care fac parte din această procesiune poartă focuri și torțe care au scopul de a îndepărta simbolic spiritele răului.

Afară ploua mărunt, zgomotele de pe stradă m-au făcut atent și dintr-o dată, pe stradă în lumina serii în muzica tradițională a trecut prin față mea procesiunea din care făceau parte copii și adulți, purtând ofrande, cărând cu ei umbrele tradiționale, steaguri și flori. A fost un moment foarte frumos. Lumea era îmbrăcată de sărbătoare în costume tradiționale. Procesiunea a fost foarte lungă și foarte colorată. Am încercat să fac un video dar din cauză că era deja destul de întuneric calitatea nu a fost foarte bună.

Deja se făcuse târziu, trebuia să ies să schimb niște bani, să-mi cumpăr un sim-card indonezian pentru telefon și să mănânc ceva pentru că nu mancasem nimic de când părăsisem Timorul.

În hotel aveam internet wi-fi și cu puțin timp înainte, primisem un mesaj de la tânărul ucrainean cu care am împărțit camera în hostelul din Timor și căruia i-am adus un tricou pe care îl uitase pe sârmă la uscat. I-am dat adresa și ne-am programat să ne vedem după cină. Am înțeles că nu locuia foarte departe de mine. Oricum el închiriase un scuter și se putea deplasa ușor.

Afară ploaia era caldă și plăcută, strada strălucea udată de ploaie în luminile magazinelor. Era încă foarte multă lume pe străzi, prăvăliile și restaurantele erau deschise iar turiștii ieșiseră să ia cină. Eram îmbrăcat cu un tricou și cu pantaloni scurți iar în picioare niște flip flops și îmi făcea plăcere să simt ploaia caldă cum îmi atinge corpul. După informațiile pe care le-am primit de la recepționist am găsit foarte aproape un loc în care să schimb euro în rupii indonesiene. Diferența era foarte mare, la un euro am primit în jur de 16.000 de rupii. Avantajul în Kuta și cred că peste tot în Bali este că poți avea totul foarte aproape. Am mers după ce am schimbat banii să îmi cumpăr și cartelă sim pentru telefon. A fost foarte simplu iar vânzătorul, care avea un fel de magazin de telefonie m-a ajutat să instalez cartelă să fie funcțională.

În drumul de întoarcere la hotel, am intrat într-un restaurant unde am luat cină. Ce țin minte este că restaurantul era construit în trepte că niște gradene așa încât mesele erau așezate într-un spațiu pe mai multe niveluri. Am primit o masă pe la mijlocul încăperii nici sus nici jos. Mâncarea a fost bună și tradițională. Ceva orez cu pui și legume. Am încercat de fiecare dată, să-mi comand mâncarea de la care eram sigur că nu voi avea probleme de sănătate. Cum la fiecare a doua sau a treia zi trebuia să iau un alt avion spre o altă destinație, nu trebuia să risc discomfortul de a avea probleme la stomac. Indonesia este o țară preponderent musulmană dar insula Bali este de religie hindu, ceea ce înseamnă că alcoolul nu este prohibit, așa că am acompaniat cină cu o bere locală. De ce spun această despre alcool, în călătoria mea în Indonesia am avut și neșansa să îmi doresc să beau o bere și a fost imposibil de găsit.

După cină m-am întors pe jos la hotel.

În holul hotelului în atriumul cu bazinul pe o laterală într-un fotoliu mă aștepta amicul meu ucrainean care venise să-și ia tricoul. I-am dat tricoul care era după părerea mea era încă umed. Tipul îl lăsase pe sârmă, la uscat, o zi întreagă după ce în prealabil îl spălase, l-am mai lăsat și eu încă o zi până la plecarea mea din Timor, l-am scos din bagaj și l-am agățat pe un umeraș că să se zvânte și probabil din cauza umezelii exterioare aveam senzația că este încă umed. L-am invitat să bem o bere, am luat două beri extrem de ieftine ( mă refer la preț, nu la calitate) de la un automat de băuturi care se afla în holul hotelului, și că doi bătrâni ne-am așezat pe niște scaune din ratan îndreptăți cu privirea spre bazinul din mijlocul atriumului, ne-am uitat la ploaie și ne-am povestit amintiri din călătoriile noastre. Cum el cunoștea insula foarte bine mi-a dat ceva ponturi referitoare la ce aș putea vizită a două zi. La 11 seară a plecat, iar eu am urcat la etaj, la mine în cameră. Am dormit neîntors până dimineață. Mi-am dorit foarte tare că a două zi, să am vreme bună, și parcă cineva m-a auzit undeva sus, iar a două zi era un soare cum doar aproape de Ecuator întâlnești.

Cred că în Indonezia dacă dejunul nu este gen bufet suedez ( parcă așa i se spune) ai șansa să fii întrebat ce fel de dejun vrei să servești, cel local sau cel englezesc. Eu întotdeauna am întrebat ce cuprinde dejunul local și în general am optat pentru varianta locală. Dejunul a fost foarte bogat și hrănitor cam că un prânz european. Am băut o cafea care nu mi plăcut foarte tare și puțin mai târziu mi-am luat rucsacul, prosopul de plajă și am ieșit.

Faptul că aveam doar o singură zi de petrecut în Bali și dorința de a vedea cât mai mult m-a pus aproape în imposibilitatea de a știi ce să aleg de fapt. M-am îndreptat spre plajă care se află cam la 3 minute de mers de hotelul unde locuiam, am descoperit o imensă poartă Balineza care mă invită să merg acolo, în partea opusă se află orașul care părea și el atractiv. Am decis să las plaja să merg în oraș. Străzile erau destul de înguste, lumea se pregătea pentru Nyepi construind figuri fantastice, probabil că să alunge demonii, magazinele erau deschise, vânzătorii își strgau marfă și te invitau să le treci pragul. Era atmosfera negustorească specifică orientului, orient care de această dată devenise îndepărtat și care păstra aceleași obiceiuri cu ale celui apropiat. Nu doream să negociez nici un preț nu neapărat din motive de timp, dar nu aș fi avut nici măcar loc în bagaj unde să pot căra ceva cu mine. Aș fi fost fericit să îmi pot cumpără una dintre miile de statui care îl intruchipau pe Buddha, statui făcute probabil manual și care aveau un farmec aparte.

Casele erau împodobite pentru Nyepi, aporape fiecare casă avea un altar, iar în față fiecărei case erau puse ofrande, probabil pentru zeitățile hindu, cu bețișoare aromate aprinse. Încă nu mi-am dat seama dacă ofrandele se fac doar în preajma acestei sărbători sau se fac zilnic.

Explorarea orașului mi-a luat ceva timp, am încercat să fotografiez templele care erau foarte dese, statuile și porțile tradiționale balineze. După ora prânzului am ajuns din nou pe plajă. Mă îndepărtasem de Kuta și eram deja în zona cu hoteluri elegante. Kuta are o plajă foarte lată și apă este mică în așa fel ca să ajungi să înoți trebuie să merg destul de mult spre larg. Din păcate plajă este foarte murdară, plină de gunoaie. Mergând spre nord în zona hotelurilor plajă este curățată ( probabil de proprietarii hotelurilor) și îți dispare senzația de disconfort și de tristețe. Ajunsesem in Seminyak, zona mult mai relaxată, cu nisipul curat și nu era foarte multă lume. Mi-am petrecut după-amiaza acolo, apă era foarte caldă, ziua era minunată, am lenevit și m-am bucurat ca un copil de faptul că eram într-unul dintre cele mai minunate locuri de pe pământ.

La întoarcere am luat-o pe străzile paralele plajei. Am intrat într-un restaurant care avea foarte multe plante exotice și în mijlocul curții un bazin cu pești colorați. La prânzul foarte întârziat, am mâncat tradiționalul nasi goreng, mâncare cu orez, carne de pui, legume, ouă bătute și alte condimente. Deja eram obișnuit cu acest fel de mâncare pentru că de fiecare dată avea aproape alt gust și de fiecare dată era delicios. Uneori avea creveți, alteori carne de pui sau vită, ceea ce era important, trebuia să nu uit era să spun că nu doresc să fie picant. Oricum până mi-am dat seama că trebuie să cer să nu fie picant mi-am ars cerul gurii cu chilli și alte mirodenii asiatice.

Pe la ora cinci m-am reîntors în camera de hotel. Soarele și căldură mă molesiseră foarte tare, trebuia să îmi reiau forțele pentru cel mai frumos apus de soare pe care urmă să-l văd în viață mea!

Drumul înapoi pe plajă l-am făcut seara, am luat-o spre nord spre Seminyak. Lumea ieșise de dată această că să celebreze apusul. Acum erau mai mulți turiști decât localnici. O mulțime de persoane fotografiau roșul cerului care se confundă cu roșul auriu al apei. M-am așezat la o terasă cu umbrele tradiționale, am comandat un drink și am privit cum soarele pleacă spre casă. Era că o celebrare păgână a naturii, a luminii care dispare. Cred că de când a apărut omenirea, s-a bucurat de soare că de cineva drag. În seară respectivă a plecat maiestos spre casă, lăsând în urmă lui un cer cald.

Cand a fost aproape întuneric m-am ridicat de pe confortabilul fotoliu din Plancha Beach Club și am căutat un local unde să pot lua cina.

Ce am observat din călătoriile mele este că persoanele din lumea occidentală își caută uneori companie fără să fie conștienți, sau probabil faptul că uneori ne simțim departe de casă, ne face să fim mult mai sociabili cu noi, cei care venim de pe același continent. Eram în restaurant, un local foarte modern și foarte aglomerat când la masă mea a venit un tip întrebându-mă dacă aș avea un loc liber, cum de fapt aveam 3 locuri libere l-am invitat să se așeze. Am schimbat câteva vorbe. Era din Portugalia din Lisabona, dar lucra că și curator la un muzeu din Porto. Fusese în Japonia pentru lucru și oprise pentru 3 zile în Bali în drumul lui spre casă. Se numea Niño ( și se citea Ninio că și curentul de aer cald din Atlantic, de aceea i-am și ținut minte numele).

Am terminat cină într-o atmosferă foarte plăcută, portughezul era simpatic, muzică era faină și lumea din local părea tare destinsă. Se făcuse târziu. Trebuia să mă întorc la hotel. Din cauza că am mers foarte mult pe plajă, știam că la întoarcere, aveam cu siguranță de făcut câțiva kilometri buni pe străzile paralele marii, până să ajung în Kuta. Terasele erau pline, turiștii își continuau seara în baruri și cluburi. Fetele erau îmbrăcate sclipitor iar bărbații își etalau mușchi. În Bali începuse vânătoarea nocturnă. Am trecut la pas zorit, dorind să ajung cât mai repede în camera mea de hotel. Aveam a două zi un alt zbor și trebuia să am forțe proaspete. Mi-ar fi plăcut să îmi fi programat mai mute zile pe această insulă, probabil mi-aș fi dorit să stau mai multe zile la soare, sau să ies și eu la vânătoare, nu știam sigur de ce, dar insula avea o fascinație aparte.

De cu seară îmi lăsasem hainele la hotel că să mi le spele. Prețul era incredibil de mic și mi se promisese că până la ora 9 dimineață voi avea hainele spălate și călcate. Luasem deja dejunul, și așteptam să plec spre aeroport iar hainele mele încă nu ajunseseră. Era ora 9 iar eu eram deja aproape panicat, când în față hotelului a ajuns un tânăr de vreo 13 ani cu un scuter care mi-a purtat hainele. Trebuie să spun că erau călcate impecabil și miroseau extrem de bine a curat și a esențe exotice. Mi-am luat rămas bun de la proprietarii hotelului, de la băiatul care mi-a adus hainele și m-am îndreptat la pas spre aeroport.

Am ajuns în mai putin de 20 de minute, bineînțeles acompaniat de claxoanele insistente ale taxiurilor care treceau pe lângă mine în eventualitatea că aș putea să merg cu ele. M-am reîntors în aeroport pe o altă ruta, pe alte străzi cu alte temple și alte monumente, cu alte statui construite special că să înlăture demonii ce probabil aveau să planeze deasupra insulei a doua zi, în ziua tăcerii…

Plecarea a fost de la terminalul de zboruri naționale.

Zborul meu avea deja anunțată o întârziere de 3 ore, asta însemna că voi pierde iarăși timp prețios pentru vizitat, am avut în schimb, timp să mănânc și prânzul în aeroport.

Era ultima zi înainte de Nyepi, trebuia să părăsesc insula înainte de a se lasă liniștea, altfel ar fi trebuit să mai aștept o zi. Probabil încă nu eram pregătit să fac călătoria interioară înăuntrul sufletului meu…

--

--

întâmplări din călătoriile mele

Love podcasts or audiobooks? Learn on the go with our new app.

Get the Medium app

A button that says 'Download on the App Store', and if clicked it will lead you to the iOS App store
A button that says 'Get it on, Google Play', and if clicked it will lead you to the Google Play store